UN OM FERICIT

by ortodoxplus

UN OM FERICIT

  Auzit-am că, pe vremuri,

  Dumnezeu ar fi dorit

  Ca să afle, printr-un înger,

  Dacă omu-i fericit!

  Merse îngerul pe cale

  Lumea-ntreaga colindînd,

  Cînd la deal si cînd la vale,

  Pe creştini tot întrebînd.

  Unul zise: - Cum pot oare

  Fericit să mă numesc?

  Să îmi fie cu iertare,

  Nu vezi cît de mult trudesc?!

  Altul zise cu durere:

  - Eu aş fi, dar ce sa fac,

  Fiindcă banii-s la putere,

  Iar eu sunt un om sărac!

  Unul spuse cu mîndrie:

  - Eu am bani, ce pot sa zic?

  Am destulă avuţie,

  Nu duc lipsă de nimic!

  Însă fericit aş spune

  Că nu pot să mă numesc,

  Fiindcă n-am copii pe lume

  Şi încep să-mbătrînesc.

  Altul strigă cu ocară:

  - O, ce fericit aş fi,

  Dacă n-aş avea povară

  O mulţime de copii!

  Nu am ce le da la masă,

  Tare mult mă chinuesc,

  Cum pot oare, cu-aşa casă,

  Fericit să mă numesc!

  Cînd pe altul îl întreabă:

  - Tu eşti fericit, ori ba?

  Dînd din cap, el spune-n grabă:

  - Hm! nu prea mult, măria-ta!

  - Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

  Zise îngerul suav.

  - Aş trăi împarăteşte,

  Dar sunt trist, că sunt bolnav!

  Am umblat prin lumea-ntreagă

  Pe la doctori, dar n-am leac.

  Sunt slabit şi fără vlagă

  Şi nu ştiu ce să mai fac!

  Şi cuprins de întristare,

  Îngerul plecă mîhnit,

  Că în lumea asta mare

  Nici un om nu-i fericit!

  Tot aşa cîrteau creştinii,

  Orşiunde întreba,

  Apăsînd mai tare spinii

  Domnului pe fruntea Sa.

  Şi cu fiece răspuns,

  Pas cu pas Îl aduceau,

  Spre Golgota, în ascuns,

  Şi pe Cruce-L răstigneau!

  Merse îngerul ce merse

  Pînă cînd a întîlnit

  Un om ce sudoarea-şi şterse

  De pe chipul său trudit.

  - Omule, te văd muncind

  Şi esti mult prea obosit,

  Ziua toată robotind,

  Spune-mi: tu eşti fericit?

  Omul se-ndreptă de spate

  Şi, privindu-l pe străin

  Îi spuse cu bunătate:

  Fericit sunt pe deplin!

  Îngerul sări deodată

  Iscodindu-l înadins:

  - Casa ta-i dărăpănată,

  Focu-n vatră ţi s-a stins.

  Ai copii prea mulţi, se pare

  Şi cu greu îi creşti pe toţi,

  Nu ai bani pentru mîncare,

  Şi eşti fericit, socoţi?

  - Eu nu te cunosc, străine!

  Şi nu ştiu de unde vii

  Dar, de vrei, rămîi la mine

  Pînă mîine-n zori de zi.

  Iat-acum se face seară,

  Nu-i bine să mergi pe drum,

  Că sunt oameni răi pe-afară

  Şi flămînd vei fi oricum.

  Nu am bani, nu am avere,

  Nu am casa un palat,

  Am în schimb, o mîngîiere,

  Că am sufletul curat.

  Casa mea dărăpănată,

  Cu căldură te-o primi,

  Chiar de focu-i stins in vatră,

  Om mînca ce s-o găsi.

  Şi cu toţii stînd la masă

  Domnului I-am mulţumi,

  Că spre noi mereu revarsă

  Un noian de bucurii.

  Să fii fericit în lume

  Dacă vrei, nu e prea greu,

  Că averea mea, vezi bine,

  E doar Bunul Dumnezeu.

  El îmi dă mereu putere,

  El mă iarta cînd greşesc,

  El mi-alină orice durere,

  El m-ajută să trăiesc.

  Cine are-aşa avere

  Are tot ce şi-a dorit,

  Are-n suflet mîngîiere

  Şi e-n viaţă fericit!

  Am copii pe lîngă casă,

  Am pămînt să-l pot munci,

  Am nevastă credincioasă,

  Fericit - de ce n-aş fi?

  Îngerul sa-i spună taina

  Ar fi vrut, dar ce folos?

  Se vedea că poartă haina

  Dăruită de Hristos!

  Bucuros, el se întoarse

  Şi zbură spre cer grăbit,

  Fiindcă, în sfîrşit aflase,

  Un om care-i fericit.

  Auzind Domnul îndată

  Le dădu creştinilor

  Pedeapsa meritată

  Pentru necredinţa lor.

  Numai cel ce nu cîrtise

  Fericit în veci va fi,

  Că, din toţi, doar el primise

  Darul de-a se mîntui.

  Cine are-nţelepciune

  Să priceapă, n-ar fi greu:

  Fericirea nu e-n lume,

  Ci e doar în Dumnezeu!!!

  Dac-am fi, din întîmplare,

  Întrebaţi şi noi cîndva,

  Conştiinţa noastră oare

  Ce-ar răspunde: NU sau DA?!